Incident în zona Parcului Natural Comana, unde o parapantă cu motor, în care se aflau două persoane, s-a prăbușit într-un lac, duminică după-amiază. Una dintre victime a fost rănită grav, decedând la puțin timp după incident. Este vorba de un cetățean rus care nu a răspuns manevrelor de resucitare făcute de medicii SMURD la fața locului. Cea de-a doua victimă, un instructor giurgiuvean, a fost transportată la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală, prezentând traumatisme multiple.
„S-a primit un apel la Giurgiu și s-a anunțat prăbușirea unui paramotor. A fost trimis la fața locului un elicopter SMURD și mai multe forțe din județul Girugiu. La acest moment o persoană este în stop cardiac sub resuscitare de către echipajul elicopterului și mai este o persoană rănită, dar conștientă”, a declarat Raed Arafat pentru Mediafax.
Nu se cunosc detalii despre cauzele incidentului. Autoritățile din Giurgiu au găsit victimele la scurt timp după incident și fac cercetări la fața locului pentru a stabili cu exactitate cauzele prăbușirii paramotorului.